- Plecarea din Bucuresti
Sambata, 1 martie 2014. Zi innorata, bine ca nu si ploioasa. Temperaturi de 5-7 grade Celsius. Perfect pentru bicicleala. Sau, ca sa vorbesc frumos, pentru excursii cu bicicleta. E felul lui Dumnezeu de a ne darui ce ne trebuie, nu ce vrem. Ca am fi vrut o zi calda si insorita. Dar atunci ar fi fost mai greu de strabatut cei 87 de km pana la Casa de piatra de la Herasti si inapoi.
Deci, am pornit. Macar de data asta stiam catre ce, nu ca data trecuta! Herasti, uneori apare scris si Heresti. Denumirea veche, sub care apare in documentele secolului XVII, este Fieresti. Din Fieresti, din vorba in vorba si spre usurinta pronuntarii, a devenit Heresti. Dar de ce Fieresti? Poate pentru ca pe aici oamenii se ocupau si cu facutul uneltelor si a altor obiecte din fier. Erau fierari, cu alte cuvinte. Iar meseria lor era atat de vestita, incat nu a dat doar numele satului lor, ci a „adoptat” chiar si pe boierii care s-au stabilit acolo, si anume pe Udristeni. Adica familia lui Nasturel Udriste, carturarul cu studii la Paris si cumnatul lui Matei Basarab, si-a schimbat mai tarziu numele dupa sat, devenind Herascu.
Pedaland nevoie mare, am constatat repede ca ma imbracasem cam groscior (in plus fata de obicei, imi pusesem si geaca pentru ciclism, care tine cald, adevarat, dar faci o sauna in ea de-ti topeste toate grasimile!).
Am facut o oprire scurta la iesirea din Bucuresti (prin cartierul Berceni) si intrarea in Popesti-Leordeni, pentru ca acest loc va fi punct de intalnire pentru urmatoarele excursii la care va invitam, atunci cand mergem in aceasta directie. Va ofer o vizionare de 360 de grade a locului, ca sa stiti unde ne gasiti!
In Frumusani, o casa colorata ne-a mai inveselit retina. Ne-am oprit un pic si la lac, spre comparatie 1 mai 2013 cu 1 martie 2014. Daca va amintiti din drumul spre Constanta de anul trecut, de Pasti, acelasi peisaj era inundat de lumina si culoare. Acum, gri. Pamantiu. Lacul, o suprafata de metal rece. Brrrr!
Si tricolorul nostru. Fluturand in acelasi loc. E fantastic cum ceva cunoscut functioneaza ca o ancora si iti aduce un sentiment de stabilitate, de speranta, intr-un moment in care esti nesigur, dezolat de neprietenia din jur. Sa mergem mai departe? are rost efortul nostru?…Da, normal! Hai, invartiti rotile!
2. De la Frumusani spre Herasti
Si tocmai cand ne-am pus sanatos pe invartit rotile, bucurandu-ne de excursia noastra pe biciclete, imediat dupa ce am facut stanga spre Herasti si ni s-a asternut drumul liber in fata, Claudiu a facut pana. Iar! Ca sa parafrazez reclama ceausista cu pestele: nici o iesire fara o pana! Pana in sine nu e o problema, dar devine o problema cand nu ai ce iti trebuie s-o rezolvi. Bineinteles ca atunci, in clipa in care s-a inmuiat cauciucul (si inca vorbesc despre cauciucul bicicletei, nu va ganditi la prostii), ne-am dat seama ca cel de rezerva sta linistit, la caldura, in al doilea sertar al dulapului cu scule de acasa… Si nici asta nu ar fi fost rau, daca am fi fost si noi tot acolo! Dar nu! Noi eram la 32 de km de casa si de acest sertar, pe o vreme care inca se gandea daca sa dea ploaie sau nu. Pana una alta, scapa pe ici, pe colo, cate o rafala de picaturi slabe, reci si insinuoase…Claudiu s-a apucat de scotocit in trusa de scule dupa ceva de vulcanizat. Spre norocul nostru, a gasit niste petice adezive si a purces la depanat. Daca nu stiti cum se face o pana de bicicleta, vedeti in film. Singurul lucru care lipseste este curatarea cu smirghel fin a zonei in care e orificiul, dupa care urmeaza lipirea peticelui.
Eu am profitat de pauza si m-am imbibat de linistea din jur. Eram la marginea unui campcaruia nu ii vedeai marginea! Dupa galagia de pe drumul principal, linistea asta e un adevarat balsam. Iti mangaie urechile si se duce pana in adancul tau. E ca o refacere a unui echilibru. Campul se intinde impasibil la harmalaia facuta de masini. Aici domneste natura, care naste in liniste. Naste o noua recolta. Campul e o maternitate legata de univers. Frunzele vechi si cele noi se intretes intr-o dezordine perfecta deasupra lui si pastreaza picaturile de ploaie, nestemate pe o mantie domneasca, pentru a-i potoli setea incet, intelept, chibzuit.
Doua urme puternice, adanci, incep deodata printre frunze. Si se duc pana unde campul se loveste de cer. Incep de niciunde si se duc nicaieri.
Si, exact ca in “Iarna pe ulita” a lui George Cosbuc, linistea crapa, caci “navalnic vuiet vine de pe drum”! Un grup mare, de cel putin 25 de biciclisti, se apropie zgomotos de noi! Aluneca spre noi un pic dezlanat, rasfirati pe toata largimea drumului, unii se opresc, ceilalti continua sa pedaleze, si totusi sunt un grup compact. Ma apuca o usoara invidie ca ei nu au nici o problema, dar cand ii vad asa frumosi, ma bucur pentru ei. Cand trec pe langa noi ne saluta si ne intreaba daca avem nevoie de ajutor. Le multumim, le spunem ca ne descurcam si ii urmarim cu privirea cum se duc, alunecand pe asfalt…! Ah, abia astept sa termine Claudiu pana asta!
http://youtu.be/9E7dlKzvbWI
3. Casa de Piatra de la Herasti
Nu am sa scriu aici informatiile de ghid pe care le dau doar celor care vin cu noi (pai nu?), ci am sa descriu atmosfera, aroma, forma locului in care am ajuns in aceasta excursie cu bicicleta.
La Casa de Piatra am plecat cu gandul ca o putem vizita, fiind parte a Muzeului Taranului Roman si de obicei gazduind si o expozitie de obiecte domestice si agricole, din fier, facute si folosite de secole de localnici. Dar am aflat ca nu mai e vizitabila, ca s-a retrocedat mostenitorilor. Asa ca ne-am invartit prin curte si chiar mi-am lipit nasul de un geam, sa vad ceva si in interior. Probabil ca prezenta noastra a starnit o oarecare mirare, pentru ca a aparut destul de repede la poarta, langa noi, un domn, foarte binevoitor, care ne-a explicat cum stau lucrurile pe acolo. Ii multumim ca ne-a lasat in curte, sa ne uitam de aproape la casa si de departe la restul domeniului. Peisajul e tare fain, casa e construita pe o inaltime, iar jos se intind pamanturile pe care, odinioara, lucrau satenii, “patronati” de boierii Udriste. Un voal de ceata se ridica si se intinde spre noi, ca o prezenta fantomatica ce se simte la ea acasa, in aceasta cladire seculara parasita, incuiata, de piatra. Mostenitorul ei traieste la Paris, lasand-o aici sa se descurce singura, sa reziste singura. Si nu timpul sau natura e pericolul cel mai mare, ci oamenii care, stiind-o neprotejata de lege sau de proprii ei parinti, o vor distruge iremediabil, asa cum s-a intamplat si cu celalalt conac al familiei Udriste, din satul vecin.
Am dat ocol cladirii si am admirat-o. Candva, in tineretea ei, a fost vedeta! Si ar putea fi si acum, prin podoaba sutelor de ani pe care ii poarta si ale povestilor pe care le stie! Bustului de femeie expus in curte, o frumusete tanara, delicata, cu un spirit inalt pe care il simti in mod inexplicabil, te transporta imediat in alte vremuri. Ce trasuri trageau in curtea cu priveliste! Ce drame si povesti de iubire se consumau intre peretii reci de piatra! Ce vinuri adapostea beciul cat o crama! Ce muzica rasuna in camerele ascunse de ochii curiosi ai satenilor! Ce politica se facea aici, unde au calcat capete incoronate ale lumii laice, dar si clerice! Ce patriotism, ce intelectualitate si ce fapte marete le demonstrau!
Era vremea in care a fi Roman, om invatat la scolile pariziene si nepotul Domnitorului tarii tale era o onoare si o datorie. Sa te intorci si sa imbogatesti pamantul din care te-a creat Dumnezeu Creatorul si cultura care ti-a dat valorile vietii. Sa te darui strabunilor care au murit ca sa te nasti si copiilor pe care ii vei naste.
Langa Casa este si biserica ridicata de familia Udriste. Biserica cu ochii verzi – asa mi-a venit sa ii zic. O sa vedeti in film de ce. Nu am putut intra nici aici, se terminase slujba si usa era incuiata. Dar mi-a placut tare mult pictura din pridvor. Am vazut niste unicorni cu coada de peste. Sunt tare curioasa ce semnifica ei. Am zis ca data viitoare vom face in asa fel incat sa ajungem la slujba de dimineata si sa vorbim cu preotul, sa ne explice un pic. Si oare al cui e mormantul? Ar trebui sa fie al ctitorului bisericii, dar inscriptia de pe el nu o pot intelege eu. Si am mai remarcat ceva: printre sfintii pictati sunt multi barbati din neam imparatesc, ca in povesti, cu chipuri frumoase, puternice. Si familii intregi de domnitori se pleaca in fata Fecioarei.
E un sat frumos Herasti. Care te cheama sa te intorci. Si noi ne vom intoarce.
Bike-up! 