Deschiderea anului biciclistic Back to Bike 2017 – excursie cu bicicletele in Muntii Rodnei

Anul acesta am ales sa facem prima excursie cu bicicletele, la sfarsitul lui februarie 2017, in Parcul National Muntii Rodnei. Stiam ca e zapada, stiam ca zona e frumoasa rau, prognoza meteo era destul de naspa (ploaie, ger), avem prieteni de vizitat acolo, deci motive pro si contra la greu. Si totusi, am hotarat sa mergem. Planul era sa luam si schiurile, ca daca nu reuseam sa biciclim, macar sa schiem. Le-am luat, dar pe drum ne-am dat seama ca am uitat claparii. Bun si-asa!

Cum a fost, pana la urma? Cam asa: Anies, Maieru, Muzeul Cuibul viselor, cabana fara curent electric, qwirqle la lanterne, cina preparata si devorata cu pofta la lumina lumanarilor, miei si oite, zapada, ice biking, prieteni noi, prieteni vechi, sforaituri, povesti, urme de cerb (sau urs?) prin omatul inghetat, clipe de wow in fata peisajului. Amintiri cu de toate. Noua ne-a placut! Si ca sa nu uitam, am facut si un filmulet, aici:  Prima excursie cu bicicletele in 2017

Vizionare placuta! Si data viitoare, poate vii cu noi!

Anunțuri

Povestea excursiei cu bicicleta la Sopor, satul din oraș

Ce poate fi mai frumos decât o zi fără ploaie, după o săptămână cu ploaie?  Să ieși cu prietenii într-o excursie cu bicicleta!

Aflând noi, deci, răspunsul, ne-am adunat, toți cei curajoși, în locul de pornire, în zorii zilei. De ce curajoși? Pentru că până cu câteva ore în urmă, norii încă se mai descărcau de apă pe pământurile noastre și, cu toate acestea, am zis “Fie ce-o fi!” și  ne-am urnit de acasă, cu bicicletele. Unii au avut parte de peripeții încă de la părăsirea domiciliului din dotare: Marcela a ajuns la noi cu o “răzătură” frumușică pe tâmpla dreaptă și o mică umflătură la buză, în urma coliziunii “drăgăstoase” (ea a zis că a pupat asfaltul) cu solul patriei… În apropierea locului de întâlnire era o farmacie, care era și  deschisă, așa că am putut cumpăra  niște  apă oxigenată, să spălăm urmele momentului de afecțiune. A usturat un pic, dar s-a dezinfectat.

Încet-încet, ne adunăm. Doar fete! Știam eu că suntem cele mai grozave și curajoase! Claudiu era singurul reprezentant al speciei lui, dar nu părea să îl deranjeze. Chiar jubila! Vorba lui Creangă: “Fă-mă, Doamne, val de tei / și m-aruncă-ntre femei!”
Gabi, când a văzut asemenea situație, a început să dea telefon:

– Hai, măi! Vino

– Mai așteptăm pe cineva?, întreb eu.

– Da, dar mai durează un pic, noi putem pleca și ne ajunge din urmă.

– Nu-i bai, mai bine mai stăm și noi oleacă, varianta cu interceptarea pe drum e nesigură, zic eu. Pe urmă mă interesez de genul persoanei în cauză.

– E băiat, vine răspunsul lui Gabi.

– Aaaaaa, păi dacă e băiat, îl așteptăm aici! Cum să plecăm?! Doar sunt atât de rari (spre unici) băieții în grupul nostru de azi!

Așteptându-l, deci, pe Bogdan, al cărui traseu era vajnic monitorizat de Gabi prin telefon (“Mai ai? Unde ești? Când ajungi?”), încercăm să ne reținem și noi numele între noi, căci e prima întâlnire. Da, plecăm într-o excursie pe biciclete în care nu se cunoaște nimeni cu nimeni! Oricum, sunt convinsă că o să fac varză atâtea informații, așa că mă strădui din greu să fiu cât mai cu memoria în funcțiune. Le și avertizez pe fete:

– Dacă vezi că mă uit insistent, lung și în tăcere la tine, înseamnă că trebuie să îmi mai spui o dată numele tău…

Și deodată văd apropiindu-se cu viteză mare un tânăr care îmi face impresia că nu vrea să se oprească lângă grupul nostru, ci mai degrabă să intre în el ca tacul în formația de bile. Cu o frână meseriașă, se oprește totuși la timp. Era Bogdan, prietenul lui Gabi. Îmi dau seama că nu prea știe la ce stil de biciclit a venit, adică unul lejer de tot, pentru că e prea subțire îmbrăcat și e genul mult prea sportiv după felul în care a mânuit bicicleta până la noi. Dar îi urez bună alăturare și ne punem și noi în mișcare. Doamne, ajută!

rsz_dsc_0029

Ieșim repede din oraș și intrăm pe drum de pământ, așa că ne eliberăm repejor de stresul mersului în șir indian, cu atenția în priză la trafic. Momente bune de vorbit, de împărtășit, de cunoscut. Nu tocmai multe totuși, pentru că Muzeul Poarta de su’ Feleac e aproape și acolo ne așteaptă  în prag gazda noastră, domnul Gheorghe Căpușan.

rsz_dsc_5268

Ne lăsăm bicicletele la poartă, ne jucăm cu  toți cățelușii, mai mari sau mai mici, care au venit și  ei, curioși, să vadă ce e cu atâta lume în curtea lor și în final, când auzim că domnul Căpușan are  niște  surprize pentru noi, intrăm și  noi în casă. Pe drum încercăm să ghicim despre ce surpriză e vorba:

– Știu eu, știu eu!, zice Gabi. E plăcintă!

– Nu, nu-i plăcintă, zice domnul Căpușan, amuzat și luând-o părintește pe după umeri pe fata asta dulce, veselă și  zvârlugă.

– Pălincă?, plusează altă fată din grup.

După râsetele de rigoare, aflăm că nici pălincă nu e. Dar imediat ce intrăm în casă, domnul Căpușan ne întinde o farfurie cu  niște  bucăți de aur: e acel desert numit “mălai”, de care eu doar auzisem până acum. Frumos, de să-l mănânci cu ochii. Bun, de să nu te mai oprești!

Iar un pic mai încolo, peste un alt prag, intrăm într-o lume plină de comori. Un sipet în care bogățiile materiale se înmulțesc cu nesfârșite alte bogății sufletești, izvorâte din amintirile și din emoțiile pe care ele le răscolesc, le aduc la suprafață din adâncul memoriei noastre, conștiente sau nu. Lavițe acoperite cu pleduri în culori tari, rsz__dsc0258ștergare albe cu cusături vii, război de țesut în care o catrință așteaptă să fie terminată, blide pictate înșirate pe perete și, peste toate, un miros fin de levănțică și de curat. Ca o adiere de sfințenie peste lucruri și povești. Pentru că fiecare obiect are o istorie, o poveste a lui, știută sau neștiută de gazdele noastre. Dar simți povestea chiar dacă nu o auzi, o vezi cu ochii minții, pentru că fiecare lucru a fost folosit de cineva, creat pentru cineva, cu drag, cu mândrie, în necaz, în nevoie sau în bucurie. Ne învârtim în jur și stăm sfioși în picioare, pentru că nu îndrăznim să ne așezăm pe aceste comori.

– Dar luați loc, că eu sper să stați un preț pe la noi!, ne îmbie domnul Căpușan. Începe povestea cea mare, alcătuită din toate poveștile mici ce ne înconjoară și din povestea neamului ai cărui urmași suntem.

Și ascultăm, ascultăm povești. Cu ochii mari, cu mirare pe chip, cu zâmbet de străfulgerată amintire, cu admirație.

rsz_dsc_5291(1)

rsz__dsc0329(1)

rsz_dsc_5300

rsz__dsc0450

rsz__dsc0335

rsz_dsc_5299

rsz_dsc_5320

rsz_dsc_5317

Domnul Căpușan ne arată cum se țese, cum se îmbracă o pereche de gaci, ne pune să pipăim cipca unei catrințe, să cântăm la buhai, să simțim gustul aromat al boabelor de cânepă, ne explică de ce catrința e neagră în zona trupului în care se întâmplă conceperea și creșterea vieții.

rsz_dsc_5285

rsz_dsc_5294

 

 

rsz_dsc_5308

 

Credințe, simboluri, mistică, înțelepciune, creativitate, pragmatism, artă, inovație. Cum de încap toate într-o suveică, într-o cizmă, într-un buhai, în poala înflorită a unei catrințe?! Cum de bucuria, lacrimile, întâmplările, singurătatea, jalea, speranța, viața și  iubirea pot fi ferecate cu acul într-o floare, cu pensula într-o linie, cu dalta într-un fluier?! Și cum de am uitat că așa ceva se poate?! Și că din așa viață venim? Viața trăită pentru a face ceva, pentru a lăsa ceva în urmă, pentru a lăsa ceva în viitor, pentru a asigura viața, de aici, de pe pământ și de acolo, de sus.

Domnul Căpușan are multe să ne spună. E o enciclopedie întreagă, din care noi abia am trecut în fugă peste primul rând.

Din bucătărie, doamna Rodica ne ademenește la masa cu alte bunătățuri: haioș, plăcintă cu 3 feluri de brânză și  mărar, suc de roșii roșii și suc de roșii galbene. Și ca să fie omenirea deplină, vine și pălinca!

rsz_dsc_5342(1)

  rsz_dsc_5347

Și totuși e vremea să plecăm mai departe. Mulțumim gazdelor noastre prin cuvinte și prin căldura din suflete și din ochi.și ieșim cu drag din curtea lor, așa cum scrie pe poartă.

Urcăm mai mult pe jos dealul ce începe imediat, pentru că pământul e moale, uneori băltit. Cerul s-a aglomerat cu nori plumburii, cu marginile destrămate de o lumină tare, albă: soarele îi crestează cu ultimele puteri ale zilei.

rsz_dsc_5431

rsz_dsc_5413

 

 

 

 

 

Ajungem la asfalt și  hotărâm să ne continuăm drumul pe varianta inițială, mai lungă, pentru a ne bucura și de ceva pedalare. Asta voiam și eu, dar nu știam ce urmează! Începând de la șoseaua de centură a fost o urcare parșivă: părea ușor, dar era enervant de dificil! În plus, bicicleta mea a considerat oportun să se blocheze nițel. Mi-a ieșit sufletul pe dealurile alea! M-am făcut de râs en-gross față de restul grupului, căci am rămas în urmă preț de câteva curbe. La un moment dat s-au oprit și m-au așteptat. Când, în sfârșit, i-am ajuns din urmă, gâfâind ca o bătrână locomotivă cu aburi, s-au pornit mai departe.

– Hei, stați un pic, eu când mai respir??

Nu am avut timp să îmi recapăt suflul, căci dacă mă opream, iar rămâneam singură! Mi-am amintit de prietena mea Cristina, în excursia de anul trecut de la Valea Inzelului, și am înțeles acum perfect de ce s-a enervat și a țipat ea atunci!

Coborârea, de obicei, e o bucurie. Viteză, relaxare, răsplata urcușului. Nu și de data asta! Coborârea pe Feleac ne-a înghețat transpirația căpătată la urcare. Am ajuns în oraș sloi. Sloi cu noroi. Cimpoi. Scuze, n-am găsit altă rimă! Ne-am luat la revedere de la oamenii frumoși cu care ne-am biciclit pe coclauri și ne-am promis să o mai comitem!

După un timp, la căldura casei, am rememorat ce am trăit în această zi. Am avut de toate, și noroi, și soare, și greu, și ușor, și povești, și bunătățuri, și mai ales am avut bucuria de a fi împreună cu acești tineri grozavi, de a vedea pe fețele lor că le-a plăcut această excursie cu bicicletele.

Într-adevăr, ce poate fi mai frumos decât o zi fără ploaie, după o săptămână cu ploaie? Să ieși cu prietenii într-o excursie cu bicicleta! O excursie ca o pagină de istorie, cu rădăcini și muguri. Vă mulțumim!

rsz_dsc_5390(1)

 

Va invitam sa vedeti si filmele:

https://youtu.be/CzJw4n-61-I

https://youtu.be/s-nidD3NP5w

Oras Accesibil Pentru Oameni – Mars de protest

Am aflat de intalnirea de azi de pe facebook. 19 iulie, ora 11, Universitate. Un loc in care se aduna cei pe care ii deranjeaza bordurile. Da, bordurile. “Ia uite si la asta!”, ati putea spune, “ce te poate deranja la o bordura?!”. Ca exista, as spune eu. Sunt oameni pentru care… Continuă lectura