A 3-a evadare: Bucuresti – Gaiseni – Bucuresti

A treia evadare a fost pe 17 martie 2013, dornici sa vedem cum merg lucrurile cu noul meu trekking. Va zic de pe acum: a fost un mare progres fata de MTB! Clar, MTB-ul e prea greu pentru mine. De data asta a fost aproape ca in vremurile bune, cand Claudiu nu se putea tine dupa mine.
Traseul a fost Bucuresti-Chiajna– Joita – Trestieni – Floresti – Gaiseni – Palanca –  Bolintin – Ciorogarla –Bucuresti Total km: 95. Durata: 7 ore. Obiectivele au fost:
          sa incercam trekking-ul
          sa continuam antrenamentul pentru Marea Evadare
Cand am iesit din casa, nu stiam exact unde mergem, scopul nostru era sa iesim! Era si cam frig, maxim 2 grade Celsius, asa ca initial am zis ca ne invartim putin prin preajma, incercam trekking-ul si ne intoarcem. Am pornit spre Chiajna, cu gand sa ajungem la Rosu si sa facem un tur de lac. Dar cand am vazut ce bine mergem (20 km / h in oras!), m-a apucat entuziasmul si am zis: “Inainte! Mai vreau!” Asa i-a venit lui Claudiu ideea sa reconfiguram din mers traseul (niste adevarati GPS-isti!) si sa ajungem la Gaiseni, la Manastirea Strambu, ctitorita de Neagoe Basarab pe la 1600, si unde este stareta prietena noastra, Maica Cecilia.
Satele sunt frumusele, cu multe case noi si curti maricele. Sate aerisite. Imi place si ca ce s-a construit nou nu este grosolan: sunt case decente, nu iti zgarie retina, si chiar incearca sa pastreze un pic linia arhitecturala a zonei. Si imi mai place ceva: cineva se mai intereseaza si de istorie si de eroii nostri. Am vazut un monument al eroilor din primul razboi mondial, discret, curat si frumos.
Asteptand sa treaca trenul (s-a pus bariera si eu nu am avut curaj sa ma strecor  printre bare, asa ca a trebuit sa stam la coada, ca orice auto), am asistat la o veritabila demonstratie a “prieteniei” dintre caini si pisici. Super sensibilizati la auzul oricarui latrat, ne tot intrebam de ce face atata galagie cainele, noi sa fim cauza? Cand ne-am uitat mai bine, alta era situatia. Un caine mare, latos, se agita de mama focului in curtea lui, pentru ca pe strada trecea agale o pisica. Probabil haimana. Dar constienta ca e in siguranta, se oprise langa gardul cu pricina si chiar planuia sa se urce pe el, ca sa vada mai bine potaia sau poate ca potaia sa o vada mai bine si sa o admire in toata splendoarea ei. Iar cainele latra mereu, iritat de tupeul matei si probabil si un pic invidios pe libertatea ei. C-asa e-n viata.
Prin sate mirosea a lumanari, a peste prajit si a aer rece. Si chiar daca era frig, e totusi primavara si unele treburi trebuie facute: oamenii curatau copacii, taiau via, sapau in gradina. Fiecare gospodarea ce putea: unul repara acoperisul casei, altul suda un stalp metalic. Altii erau chiar la serviciu (duminica!): se spalau masini la o spalatorie auto, se descarca marfa la un magazin de sat, se lipeau afise cu reclame pe stalpi. Apropo de reclame: la spalatoria auto era un afis mare in care o tipa sexi, numai zambet, sumar imbracata (imagineaza-ti!) se lipea de masina pe care o spala, intinzand o spuma alba pe capota. In realitate, alaturi, un tip superincotosmanat in haine groase, manuia un furtun din care, cu un zgomot foarte neplacut, tasnea apa care lovea cu presiune mare biata masina. Oare nu e asta reclama mincinoasa?, m-am intrebat eu, mucalita…
Ogoarele deja sunt inverzite si a fost o imagine superba cand am vazut un tractoras stropind de zor covorasul des de grau. Iti dadea un sentiment de grija de pamant, o speranta de prosperitate si de mai bine.
Si ne-a prins ninsoarea! Era incredibil ce frumos ningea, si noi vajaiam cu bicicletele printre fulgi!
Am ajuns la Manastire “cam” inghetati. Eu am pornit camera de filmat, Claudiu a sunat si am asteptat. Cand a deschis Maica Cecilia, cu greu ne-a recunoscut, asa infofoliti si rosii de frig. Si probabil ca aratam si cam agresivi cu camera de filmat!… “Aaaaa, ce surpriza! Nu ma asteptam deloc sa veniti!” “Sa stiti ca nici noi!”, am zis, povestindu-i cum pornisem spre alta destinatie, dar Dumnezeu ne-a invartit rotile pana acolo. Ne-am dezghetat inauntru, in sala de oaspeti, si am mancat cu mare pofta prajiturile delicioase facute de maicute. Am vizitat si biserica, sa vedem cum arata acum, dupa restaurare, picturile originale care s-au putut salva. Sunt foarte faine si sunt neasteptate, adica Maica Cecilia ne spunea ca nimeni nu banuia ce se ascunde sub stratul de mizerie si fum care acoperea peretii. Privindu-le, ti se incalzeste sufletul cand te gandesti ca acum 400 de ani un om a pictat aceste ziduri, cu dragoste de Dumnezeu. Planul Maicii este sa faca acum stranele, de-a lungul zidurilor bisericii. Stiti deja despre ce vorbesc, ca ati vazut indemnul nostru de a dona cei 2% din impozit catre aceasta Manastire, nu mai povestesc din nou.
Si pentru ca calatorului, scuzati cacofonia, ii sta bine cu drumul, nu am zabovit mult, ci am plecat spre casa, cu fortele refacute. Curand a iesit si un pic de soare, suficient sa puna o lumina clara, stralucitoare peste toata suflarea. Dupa ninsoare, acest soare ne-a facut sa exclamam incantati: “De ce vreme incredibila avem parte!” Cred ca ne era putin foame si sete, mai ales sete si mai ales lui Claudiu, ca am trecut prin satul Palanca si el a zis: “Palinca!”.
Din nou, am fost foarte satisfacuti de aparatul anticaini. Acum era unul montat pe ghidonul meu si altul era la Claudiu, care il tinea permanent in mana. Claudiu era “my hero”! Folosea aparatul din toate pozitiile, scapandu-ma de cainii care ma atacau pe mine din spate. Indrepta aparatul spre ei, “tragea un glont” (dupa cum ii place sa zica), apoi sufla tacticos in “teava” armei, o rasucea pe deget si o aseza la fix in locul ei, in “tocul” palmei! Un adevarat cowboy din vestul salbatic! Calare! Si eu, in urma lui, topita de recunostinta si admiratie, cu casca fluturand in vant, in goana bicicletei! Ahhh! ce momente! ce traire!
Deci, inca o data, recomand cu toata convingerea aparatul anticaini. Si am dovedit acum ca doua sunt mai eficiente decat una, din care una sa fie mobila, pentru a o putea indrepta exact spre orice directie din care vine atacul cainilor.
 Lectii:
          cand e frig, manusile tricotate din lana nu sunt suficiente, trebuie ceva care sa semene cu cele de ski
          cu camera sport montata pe casca nu se mai aude paraitul acela ca atunci cand e montata pe ghidon, dar nici ce vorbesc nu se mai aude. Claudiu zicea sa vorbesc mai tare si in sus! Auzi la el! Nici imaginea nu e asa grozava, nu se vad fulgii de zapada din jurul nostru.
Castig suplimentar: am batut cu roata si acest traseu, care va fi inclus in oferta noastra viitoare.
Vedeti si filmuletel din pagina „Evadari din Bucuresti” si spuneti-ne ce impresie va fac aceste povesti!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s