A 2-a evadare: Bucuresti – Dimieni – Moara Vlasiei – Gradistea – Bucuresti

A doua evadare a fost pe 9 martie 2013, “recidivand” in incercarea de a ma obisnui cu noul meu MTB si urmarind respectarea planului de antrenament pentru Marea Evadare.
Traseul a fost Bucuresti-Pipera-Dimieni-Voluntari-Bucuresti. Total km: 83. Durata: 7 ore. Obiectivele au fost:
          sa identificam exact traseul, pentru ca  va fi oferit ulterior ca destinatie de excursie pentru biciclisti
          sa filmam cu camera sport montata pe ghidon si cu camera de mana
Am traversat centrul vechi al Bucurestiului. Era ora 08:30 dimineata, 9 martie. Adica dupa 8 martie. Adica dupa o noapte lunga de chef (ziua femeii, cica). Centrul vechi arata ca dupa revelion sau un meci de fotbal cu Olanda: sticle goale si hartii, petrecareti care nu se prinsesera ca cheful s-a spart, masini de salubrizare, toate crasmele inchise. Si cel mai mult ne-a izbit mirosul: toate stradutele duhneau a bautura! Foarte interesanta senzatia, pe bune!
La intrarea in Dimieni am gasit un loc cu niste tufe de matisori. Pufosi, de te chemau sa ii mangai. Ceea ce am si facut, normal! Am si luat cateva crengute pentru acasa, sa ii punem in vaza. Semn de primavara, semn ca pamantul e viu. Si mirosea asa de frumos! A proaspat si a curat ! Nu departe am oprit pe un camp pe care iarna il prinsese acoperit cu iarba, si acum fosnea sub talpa si fiecare pas rascolea alte arome. Iar mai incolo, intr-o vale, un lac se uita in cer cu ochiul sau albastru. Printre dealurile galben-maronii, albastrul acela parea ceva pretios.
Prin sate, oamenii munceau prin jurul caselor. Taiau vita de vie, vopseau un gard, reparau un acoperis. Pe la porti scosesera la vanzare ce adunasera in toamna trecuta de pe pamantul lor si pastrasera peste iarna in pivnite sau poduri, curate si aerisite: mere, struguri, gutui, cartofi, ceapa, morcovi…! Mirosul lor se amesteca incredibil cu aerul racoros de primavara.
La 2 km de sosea se zareste, in stanga, Manastirea Caldarusani. Neaparat trebuie vizitata, sa invatam despre cei ce au trecut pe aici, in drumul lor spre Dumnezeu, de langa care se roaga acum pentru noi, chiar daca noi nici macar nu banuim, nu speram, nu credem.
Am facut o pauza aici, la intersectia cu drumul spre Manastire. Se incalzise bine afara si ne-am oprit sa mai dam un rand de haine jos de pe noi si sa mai bem o gura de nectar. Pe tot drumul intalnisem pana atunci (si vom mai intalni si de atunci incolo) foarte multi biciclisti, scosi si ei afara de ziua frumoasa. Si pe cand ne hidratam noi la marginea drumului, trec 3 astfel de tineri pe langa noi, din sens opus.
          Buna ziua!, ne saluta ei.
          Buna ziua!, raspundem si noi, interpretand incantati salutul lor ca un semn ca suntem si noi acceptati in categoria ciclistilor “seriosi”.
          Aveti nevoie de ajutor?
          Nu, multumim, totul e in regula!, raspundem amandoi pe loc, dar mintea ni s-a blocat, mirati de intrebare. Claudiu se intoarce spre mine si zice: Asa rau aratam? Ne-a pufnit pe amandoi rasul, ne-am urcat (cam greu, e adevarat!) fundurile pe sa si am pornit mai departe, ce sa facem? Trebuia sa ajungem acasa, nu aveam loc de intors! Si, intr-adevar, poate ca aratam cam rau, obositi si sifonati, pentru ca mai incolo, in Voluntari, la intrarea in Bucuresti, un biciclist nu tocmai tanar, intolit cu toate alea profesioniste pe el, care ne depasise cu vreo 15 minute in urma, era acum pe bordura si ne aplauda. I-am zambit a multumire, dar in sinea mea m-am gandit ca poate totusi, vazandu-ne, nu a simtit chiar nevoia sa ne incurajeze, ci doar isi lovea palmele una de alta, ca sa se dezmorteasca… Cand am ajuns acasa si i-am spus ce speram eu sa fi fost gestul acestui brav coleg de roate, Claudiu mi-a infirmat scurt si fara dubii supozitia: Nu. Deci, probabil ca chiar aratam rau!
Prin sate am intalnit foarte multi oameni care purtau pe maini tavi cu mancare. E 9 martie, sarbatoarea Sfintilor Mucenicilor, sambata mortilor. Copii, femei, barbati duceau mancare unii altora, pomana pentru sufletele celor care nu mai sunt printre noi. Am oprit rotile in Gradistea si am stat putin de vorba cu o doamna draguta care isi astepta “mosul” sa vina de la biserica, pe bancuta din fata casei. Chemase si fata, sa fuga repede in calea lui cand l-o vedea venind, ca si lui, “mosului”, ii era greu cu o bata intr-o mana, si cu cosul cu mancare in cealalta. Si cu chef de vorba, doamna (ce rau imi pare ca nu am intrebat-o cum o cheama!), ni l-a prezentat pe Gicu, care, pe partea cealalta a drumului, trecea cu o tava cu mancare, cum altfel?, sa o imparta cunoscutilor, de sufletul nevestei lui, pe care Dumnezeu o chemase la el de 10 ani deja. Si avea nea Gicu peste prajit, orez cu carne, mere si tuica in tava. Am inghiti in sec, dar am refuzat politicos invitatia lui de a gusta ceva, convinsi ca altcineva are mai multa nevoie de ele. Am fost asa de surprinsa de invitatie, ca m-am si balbait incercand sa ii multumesc. Mi s-a parut fantastic ca un strain poate sa te invite sa mananci de la el, pe tine, pe care te vede 10 secunde in toata viata lui. Romanii sunt cu drag de oameni si cu normalitatea actului crestin. Sper din tot sufletul ca acest lucru nu se va schimba in noi niciodata.
Satul a lasat apoi loc campului, larg si intins. Graul, verde crud, e ca mustata abia mijita pe buza unui baietandru. E atata prospetime in aer si atata dor de viata, de inceputuri noi ! Primavara nu e doar un anotimp, e o stare de spirit ! Claudiu a fost cuprins si el de sentimentul de libertate si de energia din jur si a rupt-o la fuga cu bicicleta, pe soseaua libera, neteda si dreapta, demonstrandu-mi ce “Schumi” e el. A zbughit-o ca glontul din teava pustii ! Cand am vazut cum se departeaza de repede  de mine, m-am speriat si am incercat sa ma tin dupa el. Putine sanse! Pana nu s-a oprit sa ma astepte, nu am reusit sa reduc distanta dintre noi oricat am pedalat de tare.
In stanga era padure si ne-am gandit noi ca ce fain ar fi daca am culege cativa ghiocei! Si atunci au trecut pe langa noi, ca vantul pe langa frunze, vreo 5-6 biciclisti, care pedalau cu viteza intr-un grup compact. Asa de uniform se miscau, de ziceai ca e un singur corp viu care se scurgea cu o viteza ametitoare pe sosea. Pana sa deschid eu camera, ei deja erau departe! Claudiu s-a ambitionat si a zis ca gata, dupa pauza asta pe care o facem acum, ii ajungem din urma! Am ras de m-am prapadit: doar daca ei ar fi inceput sa pedaleze in sens invers am fi avut ceva sanse in sensul asta!
Un alt lucru care imi place foarte mult sunt soselele patriei noastre. Drepte sau serpuitoare, in vale sau catarate pe dealuri, netede sau cu ceva gropi, imi plac teribil de mult! Si daca au si pomi pe margine, sunt preferatele mele! Acum, pomii nu sunt inca nici macar inmuguriti. Crengile goale se profileaza pe cer ca niste crapaturi pe o placa de gresie.
Iar cand ochii ti se racoresc deodata in unduirile vreunui lac ivit brusc de dupa vreun deal, printre case si stuf, pur si simplu exclami: “Ia uite! Ce frumos!” Si ca sa fie surpriza si mai si, azi, pe lacul nostru (din Dascalu) trecea o lebada! Alba, imperturbabila, eleganta ca intr-o poza de abecedar. Fara cuvinte.
Cand am ajuns acasa, abia am putut sa inghit cateva linguri de ciorba si m-am tarat pana in dormitor. Sincer, cred ca am adormit inainte de a apuca sa imi cada capul pe perna…Era ora 6 dupa-amiaza. M-am trezit la 11 noaptea, nu pentru ca nu imi mai era somn, ci pentru ca mi-era foame. Am mancat un sandvis si am dormit apoi pana la 8 dimineata.
A fost epuizant. A fost foarte fain!
Lectii:
          trebuie neaparat sa invatam sa combinam cele doua formate de film generate de cele doua camere. Filmuletul postat pe pagina “Evadari din Bucuresti” este, deocamdata, cel facut cu camera de mana, montata pe ghidon. “Descalecarea” in fata blocului am filmat-o cu camera sport. Ca sa nu las evadarea fara incheiere, atasez si cele 2 filmulete de final, cu scuzele de rigoare ca inca nu le stim prelucra si lipi de celelalte, care sunt in alt format. O sa invatam!
          Sa ne gandim si la varianta cumpararii unui trekking pentru mine, ca nu mai tine! E mult prea obositor MTB-ul pentru mine.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s